Home » Maratoanele Descopera » Mari întrebări » Cum a murit ultimul împărat al Chinei?

Cum a murit ultimul împărat al Chinei?

Cum a murit ultimul împărat al Chinei?
Publicat: 28.01.2015
Pu Yi, ultimul împărat al Chinei, înainte ca acest stat să cadă sub regimul comunist al lui Mao Zedong, a avut o viaţă deosebit de interesantă, şi un sfârşit greu de imaginat pentru un asemenea conducător.
Ultimul împărat la Chinei a fost totodată ultimul împărat al dinastiei manciuriene. El a ajuns pe tron în anul 1908 pe când avea doar doi ani, iar trei ani mai târziu, China a devenit republică, dar noua putere i-a permis să-şi păstreze titlul şi o parte dintre prerogative. Ultimul împărat a trăit apoi în condiţii artificiale, în interiorul Oraşului Interzis din capitala Beijing.
 
Pe când avea doar 17 ani, tânărul împărat Pu Yi a scăpat din lagărul de la Tietsin, găsindu-şi ulterior refugiul în Armata Japoneză care cucerise atunci o mare parte din China. Japonezii i-au găsit o întrebuinţare politico-practică acestui împărat-păpuşă, căci după anexarea manciuriei, niponii l-au instalat ca împărat al noii provincii Manchuko. După anul 1945, în care Japonia a pierdut războiul, Pu Yi a încercat să fugă în Coreea, dar trupele sovietice l-au prins pe aeroportul din Mukden şi l-au predat comuniştilor chinezi în anul 1950.
 
Pu Yi era sigur că Mao îl va executa, doar că noul regim l-a plasat într-o închisoare destinată criminalilor de război. Acolo, fostul împărat al Chinei a primit numărul de prizonier 981 şi a fost numit grădinar al închisorii unde era deţinut. După câţiva ani de „reabilitare”, Pu Yi a devenit un susţinător al comunismului şi a fost iertat în mod oficial. Pentru tot restul vieţii sale, fostul împărat a muncit ca ajutor de grădinar la Grădina Botanică din Beijing, iar la vârsta de 61 de ani, Pu Yi a murit de cancer la rinichi.
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cât vor cheltuii fanii lui Taylor Swift ca să o vadă în concert în Marea Britanie?
Cât vor cheltuii fanii lui Taylor Swift ca să o vadă în concert în Marea Britanie?
Magicianul american David Copperfield, acuzat de abuz sexual de 16 femei
Magicianul american David Copperfield, acuzat de abuz sexual de 16 femei
(P) 8 Sfaturi pentru achiziţionarea primului tău apartament
(P) 8 Sfaturi pentru achiziţionarea primului tău apartament
Cercetătorii au generat căldură de peste 1.000 de grade Celsius cu energie solară în loc de combustibili fosili
Cercetătorii au generat căldură de peste 1.000 de grade Celsius cu energie solară în loc de combustibili fosili
„Poarta către Lumea de Dincolo” din Siberia a început să se despice
„Poarta către Lumea de Dincolo” din Siberia a început să se despice
Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală GALATIA 2024
Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală GALATIA 2024
UniCredit Bank România în parteneriat cu Social Innovation Solutions, lansează seria de evenimente ESG Journey, un tur ghidat pentru mediul de business
UniCredit Bank România în parteneriat cu Social Innovation Solutions, lansează seria de evenimente ESG Journey, un tur ...
Cel mai vechi virus uman, descoperit în oase de neanderthalian
Cel mai vechi virus uman, descoperit în oase de neanderthalian
Care este legătura dintre hormonul de stres din timpul sarcinii și IQ-ul copilului?
Care este legătura dintre hormonul de stres din timpul sarcinii și IQ-ul copilului?
Cel mai lung experiment din lume se desfășoară de aproape 100 de ani și poate fi urmărit în timp real!
Cel mai lung experiment din lume se desfășoară de aproape 100 de ani și poate fi urmărit în timp real!
Astronomii din România au observat 30 de stele variabile! Ce nume vor purta?
Astronomii din România au observat 30 de stele variabile! Ce nume vor purta?
Test de cultură generală. Ce universitate este mai veche decât imperiul aztec?
Test de cultură generală. Ce universitate este mai veche decât imperiul aztec?
NASA a numit primul său ofițer-șef de Inteligență Artificială, pentru a rămâne în pas cu tehnologia
NASA a numit primul său ofițer-șef de Inteligență Artificială, pentru a rămâne în pas cu tehnologia
3 schimbări simple de viață prin care putem reduce riscul de cancer
3 schimbări simple de viață prin care putem reduce riscul de cancer
Un bărbat a dezvăluit care este „rețeta” pentru o căsătorie fericită
Un bărbat a dezvăluit care este „rețeta” pentru o căsătorie fericită
Proteinele din sânge ar putea prezice cancerul cu 7 ani înainte de diagnostic
Proteinele din sânge ar putea prezice cancerul cu 7 ani înainte de diagnostic
Ziua în care „fecioara din Orleans” a intrat în rândul sfinţilor
Ziua în care „fecioara din Orleans” a intrat în rândul sfinţilor
Valurile de căldură au cauzat 150.000 de morți pe an în lume, între 1990 și 2019
Valurile de căldură au cauzat 150.000 de morți pe an în lume, între 1990 și 2019